Prajitura Bounty Bars by Laura Sava

Desi spuneam intr-un alt post ca am vorbit mult despre  retete in ultima vreme, se pare ca nu ma pot indeparta de acest subiect, deoarece am deja cateva retete pe care le-am incercat de cand am blogul si pe care nu le-am postat. Aceasta a fost prajitura cu care ne-am delectat in week-end-ul acesta. De data aceasta am pregatit  un singur fel de prajitura in week-end (si nu a fost suficient, acum sunt sigura ca avem nevoie de 2 tipuri de prajitua pe week-end) dar ma gandeam mereu ce as putea sa mai pregatesc.

De mult timp aveam in plan sa pregatesc aceasta prajitura gasita pe blogul Laurei, pentru ca ne place cocosul si este si foarte usor de pregatit.

Ingrediente:

Blat:
– 125 g. unt
– 100 g. zahar brun
– 3 oua
– 200 g. faina
– 2 linguri cacao
– 2 linguri lapte
– 1 lingurita plina praf de copt

Crema:
– 300 ml lapte
– 3 linguri pline cu gris
– 100 g. unt
– 100 g. zahar
– 100 g. nuca de cocos

Pentru insiropat:
–  lichior de cocos

Glazura:
– 200 g. ciocolata de lapte

Mod de preparare:
Se freaca untul cu zaharul (compozitia trebuie sa fie spumoasa). Se adauga ouale, unul cate unul, mixand bine dupa fiecare. Se adauga laptele. Se amesteca faina cu cacaua si praful de copt. Se incorporeaza in crema de unt.
Se toarna compozitia intr-o tava de 30/20 cm tapetata cu hartie de copt si se introduce in cuptorul in prealabil incalzit la 180 grade C. Se lasa cca. 18-20 de minute in cuptor.

Se lasa apoi blatul la racit si  se insiropeaza. Eu am folosit lichior de cocos, pe care l-am amestecat cu 150 ml lapte . Se poate folosi fara probleme  toata cantitatea de sirop. Eu nu am folosit-o pe toata, si prajitura a fost cam uscata.
Laptele, untul, zaharul si grisul se pun pe foc pana se ingroasa. Se adauga nuca de cocos si se amesteca totul foarte bine. Se mai tine pe foc cca. 2-3 minute si se toarna fierbinte peste blatul racit (se niveleaza crema)
Se rupe in bucati ciocolata si se topeste la bain-marie sau la microunde; se adauga 1-2 linguri ulei si  se amesteca bine. Laura a pus la glazura unt, am facut si eu asa, dar nu a fost ok si a trebuit sa refac glazura dupa metoda pe care o folosesc eu deobicei.

Se toarna glazura deasupra cremei de cocos.
Se lasa prajitura la frigider pentru minim 1 ora, dupa care se feliaza (cu un cutit incalzit) si se serveste.

 

The Sound of Music Tour

Pur intamplator in ultimele posturi m-am axat mai mult pe chestii legate de gatit, dar am foarte multe alte lucruri despre care vreau sa vorbesc, idei notate pe zeci de post-it-uri, pentru ca nu cumva sa uit ceva.
De data aceasta am sa va povestesc despre „Sunetul Muzicii”.

„The Sound of Music” – Sunetul Muzicii este un film pe care multi dintre noi l-am vazut in copilarie, sau am auzit de el in diverse ocazii. Nu are nimic special, e doar un simbol al vremurilor de altadata.
Eu nu sunt o mare fana al acestui film, desi imi amintesc ca mi-a placut cand eram mai mica (dar am intalnit in excursia despre care am sa va vorbesc acum persoane care au vazut acest film de peste 50 de ori si nu glumesc cand spun asta), insa avand in vedere ca in zilele noastre avem de unde alege in materie de filme si ca eu am trecut demult de varsta copilariei, nu mai prezinta prea mult interes pentru mine.
Totusi, in momentul in care am pus la punct o excursie la Salzburg, pe langa multe alte lucruri minunate, am aflat si ca „Sunetul Muzicii” a fost filmat in acest oras si am programat o excursie care se numeste „The Sound of Music Tour”, ocazie cu care am putut vedea cele mai importante locatii in care au fost filmate scenele din film.
Premiera filmului despre care va vorbesc a avut loc in 1965, a castigat 5 Premii Oscar (din 10 nominalizari) si 2 Globuri de Aur (din 4 nominalizari), a fost reeditat in 1990, la aniversarea a 25 de ani si pana astazi filmul a fost si a ramas unul din cele mai populare musicaluri.
„Cine nu cunoaste emotionanta poveste a modestei fete de la manastire care devine guvernanta celor sapte copii al severului capitan Von Trapp? Cine nu-si aminteste cu cata rabdare si pricepere le deschide Maria gustul pentru muzica copiilor acestuia? Dar minunatele cantece ale filmului?”

Regizorul Robert Wise si-a adus intreaga echipa de realizatori in Austria, la Salzburg, unde timp de 11 saptamani, s-au filmele scenele de exterior, atat in orasul medieval cat si in peisajul din imprejurimi, pentru autenticitatea atmosferei.”
Turul pe care l-am facut eu, cuprinde o plimbare in superbul peisaj din Salzburg unde au fost filmate scenele de la inceputul filmului, urmata de gradinile Mirabell unde Maria si copii au dansat in jurul statuii lui Pegasus cantand „Do-Re-Mi”.
Mergem apoi la Leopoldskron Castle, al carui exterior a fost folosit ca si casa a familiei Trapp si la Leopoldskron Lake, unde a fost filmata scena plimbarii cu barca in care copii cad in apa. Sala venetiana a castelului a fost copiata si refacuta in studiouri, pentru a fi folosita in film ca si sala de bal. Pentru placerea fanilor in gradinile castelului Helbrunn, a fost reconstruit pavilionul de sticla unde au dansat personajele principale.
Nonnberg Abbey este cea mai veche manastire din partea vorbitoare de limba germana a Europei. Maria era novice aici. Scenele pentru film realizate aici, includ partea de la inceputul filmului cand calugaritele merg la slujba, iar Maria ajunge cu intarziere.
Dupa vizitarea obiectivelor care se afla in oras, ne indreptam catre districtul lacurilor. Aici vizitam St. Gilgen si Lake Wolfgang, unde putem admira peisaje care ne lasa fara grai.
Totul e incredibil de frumos.
Peisajele pe care le vedem la inceputul filmului, au fost filmate in zona lacului Fuschl, pe drumul spre St. Gilgen.
Scena nuntii din film, intre Julie Andrews ca Maria si Christopher Plummer ca si Baronul Von Trapp, a avut loc la Catedrala din Mondsee, care este ultimul obiectiv din turul nostru.
Acest traseu dureaza aproximativ 4 ore, iar distanta se parcurge cu un autocar/ microbus, insotiti fiind de un ghid vorbitor de limba engleza/germana,etc.
Nu e nevoie sa mai spun nimic despre perfecta organizare a intregului traseu, cred ca va puteti imagina singuri acest lucru. Nu am avut in grup (care era format din turisti din diverse colturi ale lumii) persoane care sa vorbeasca mai mult, sau mai tare decat ghidul, nici care sa intarzie admirand vreun obiectiv prea mult, lucru care ne-ar fi silit sa decalam programul .
Celor care au ocazia de a vizita Salzburg-ul, le recomand excursiile prezentate in ghidul orasului, sau in pliantul card-ului, pentru ca sunt extrem de bine organizate si te ajuta sa vizitezi intr-un timp scurt foarte multe obiective.

Despre mascarpone

Dupa postarea unora dintre retete, cum ar fi  cea a faimosului tiramisu, mi-am dat seama analizand raspunsurile primite, ca nu toti vizitatorii mei sunt familiarizati cu unele din  ingredientele folosite pentru prepararea retetelor postate de mine.

Astfel am decis ca in masura in care voi putea, sa prezint pe scurt istoria unora dintre ingredientele folosite la prepararea bunatatilor pe care le  gasiti aici.

Astazi veti afla  ce am descoperit despre tipul italienesc de branza numit mascarpone, fara de care nu putem prepara un adevarat  tiramisu.

Dintre miile de varietati de branza pe care le  gasim in Italia,  mascarpone are origini antice si e caracteristic anumitor zone din Lombardia.

E foarte probabil ca originile cuvantului ‘mascarpone’, sa derive din ‘mascherpa’, care in dialectul Lombard inseamna smantana.

Ceea ce caracterizeaza acest tip de branza si ii da acest gust si aspect, atat de divers fata de alte tipuri de branza, este faptul ca este produs din prelucrarea smantanei, nu a laptelui.

Pe vremuri era produs exclusiv in anotimpurile reci (toamna/ iarna ), deoarece are o capacitate de conservare limitata si trebuie consumata proaspata.

Astazi tehnicile moderne  de racire, ne permit atat conservarea cat si consumul pe tot timpul anului.

Pentru a obtine un bun mascarpone, se foloseste lapte de vaca proaspat muls, care apoi este centrifugat, pentru a se extrage smantana.

Aceasta smantana se pune in recipiente din otel si se incalzeste la bain-marie, pana ajunge la temperatura de  85-90 grade C, avand grija sa fie  in  permanenta miscare. In smantana astfel tratata, se adauga o solutie de acid citric (suc de lamaie) pentru coagulare. Adaugarea trebuie sa fie lenta si graduala, iar smantana trebuie  miscata fara oprire.

Dupa circa 10 minute se formeaza bulgari extrem de fini, care tind sa se uneasca pana la formarea unui cheag dens.

Produsul rezultat este varsat intr-o panza subtire, prin care sa se poata scurge zerul. In faza aceasta compozitia este lasata circa 24 de ore intr-un loc bine aerisit pentru a se scurge.

Produsul finit are aspectul unei crème de culoare albicioasa ca o budinca si usor dulceaga . Gustul intre cel de smantana si unt, face aceasta branza adecvata pentru toate tipurile de bucate, de la aperitive la dulciuri.

Mascarponele este unul din ingredientele fundamentale ale unor dulciuri faimoase in lumea intreaga cum sunt  tiramisu si cannoli.

Datorita texturii sale cremoase, mascarponele  este un ingredient foarte des intalnit in sosuri.  Se foloseste in torturi, prajituri, dar mai ales in retetele de tiramisu si cheesecake, care sunt cele mai cunoscute preparate la care este folosit.  Acest ingredient este des intalnit si in retetele de risotto, lasagna si cannoli.
Mascarpone poate fi servita alaturi de fructe proaspete, ca de exemplu fructe de padure si smochine. In ceea ce priveste bauturile, sunt potrivite vinurile spumante, fructate, cafeaua, lichiorurile.
Produsul este recomandat sa fie folosit in bucatarie cat mai repede dupa deschidere. Cel mai bine se pastreaza in propriul ambalaj, cu capacul inchis. Il putem pastra la  frigider in jur de o saptamana.

Consumarea acestui produs trebuie limitata deoarece este un produs cu un continut caloric ridicat. Pentru a restrange din caloriile sale putem substitui in unele retete o parte din mascarpone, cu ricotta (un tip de branza despre care voi vorbi intr-un post viitor), care are un aport caloric mai mic.

Mascarpone se gaseste usor in magazine, de cele mai multe ori in cutii de plastic, asemanatoare cu cele de smantana. La achizitionare, trebuie sa verificam intotdeauna termenul de garantie, pentru ca de obicei nu este foarte indelungat.

 

Vizita la castelul Peles – partea a IV-a

In cursul vizitei mele la castelul Peles, despre care am vorbit pe larg in posturile anterioare, am vizitat si expozitia temporara care se desfasura la castel in acel moment.

Expozitia se numeste “Dantelele reginelor”– si este  semnata de  Adina Nanu, istoric de arta, lucru pe care l-am aflat mai tarziu, cautand pe internet date pentru a scrie acest post.

“Originea dantelei, ca si a celorlalte arte textile, este invaluita de un mister intretinut de legendele care incearca sa explice sursele acestui mestesug. Una dintre cele mai cunoscute legende ne vorbeste despre o tanara din Venetia care isi astepta iubitul marinar, plecat in largul marilor si oceanelor. Marinarul i-a lasat ca amintire un coral. Fata, privind indelung coralul a incercat sa imite ornamentele bogate si variate ale acestuia, cu ajutorul acului si al firelor de ata.”

In a doua jumatate a sec. al XIX-lea si apoi la inceputul secolului urmator, femeile din patura inalta a societatii romanesti incep sa se imbrace elegant ca la Viena si Paris, poarta manusi , evantaie, palarii si umbrelute cochete. Era esential sa invete sa cante la un instrument musical, semn de mare rafinament.

Desigur, suveranele constituiau un model pentru intreaga lume feminina din epoca; regine sau printese, ele dadeau tonul, atat din punct de vedere vestimentar,cat si al atitudinii etice si estetice.

Regina Elisabeta (1843-1916) avea un colt, ca un altar, dedicat dantelelor. Regina îşi alesese pseudonimul literar Carmen Sylva şi pe lângă activităţile de scriitoare, pictoriţă şi muziciană, a cultivat şi a practicat lucrul de mână. Ca o artistă a lucrat neîntrerupt, cu talent, îndrăzneală şi ingeniozitate.

Din cartea scrisă de prietena ei, lady Katharin L. Hoare, despre dantela cu suveica (The Art of Tatting, publicată la Londra , la editura Longmans, Green and Co, acum o sută de ani, în anul 1910), şi ilustrată cu exemple din creaţiile reginei, aflăm mulţimea domeniilor în care s-a lansat, de la vălul de iconostas al bisericii din Sinaia sau acoperământul de potir, cusut cu perle veritabile, la cuvertura de pat  şi rochiţa  nepoatei ei cu acelaşi nume, Elisabeta.

Cea mai cunoscută piesă este scutecul pentru botezul micului prinţ, care avea să devină regele Carol al II-lea, născut în 1893, şi care a primit medalia de aur la Expoziţia Universală de la Paris, din anul 1900.

Regina Maria (1875 – 1938), considerată pe drept cuvânt cea mai elegantă şi frumoasă suverană din Europa, a învăţat, încă din copilărie, ca orice domnişoară, pe lângă muzică şi pictură, tehnicile broderiei şi dantelei. Prin tradiţie, i se atribuie motivul crucii gamate, preferată şi emblematică pentru spiritul reginei, cusută pe o faţă de masă şi desenată cu precădere în lucrările sale plastice.

Regina Elena (1896 – 1982), mama regelui Mihai, a avut viaţa cea mai zbuciumată, dar şi cea mai discretă dintre reginele României. Ea a aplicat gândurile scrise de regina Elisabeta în prefaţa cărţii despre dantele: “ Câte griji şi necazuri, câtă adâncă angoasă şi tristeţe  (e ţesută) în tăcutul lucru al femeii (…) Multe ar spune : Ce noroc că dantela mea nu poate vorbi. Ce uimitor ar fi să-şi ridice vocea şi să desvăluie gândurile …(…) Cusătura ascunde ici o lacrimă, dincolo un oftat sau o vorbă reprimată, care rostită ar fi rănit…”. Cuverturile  brodate de regina mamă, păstrate în palatul Elisabeta din Bucureşti  dezvoltă motive orientale de o mare bogăţie –cu  garoafe şi bujori roşii – care îi aminteau singuraticei regine de copilăria ei din Grecia. “

In prima sala au fost grupate costumele nationale, completate de portretul facut Reginei Elisabeta de catre pictorul american G. P. Healy. Imagini 1,2,3

Sala a doua: Intr-o vitrina gasim cele 2 pernite cu embleme regale, brodate  probabil in tinerete de catre Regina Maria. Aceasta  se ocupa de cei 6 copii ai ei si facea si multa politica, pentru care avea un real talent. Toate astea ii lasau putin timp de dantele si broderii.
Pe perete se pot vedea 4 ‘goblenuri’ cu broderie  in relief, dupa cum se poate vedea in imaginile 5 si 6.

Intr-o  alta vitrina putem vedea  o placa de email reprezentand niste pestisori in apa si cateva file de manuscris ilustrate de Otilia M. Otetelesanu in colaborare cu regina Elisabeta. Regina a sustinut-o mult in studiile ei artistice, trimitand-o ca bursiera in Franta (pian si arta plastica – aceasta cunostea bine arta emailului).
Regina o intelegea pe Otilia, de care era foarte apropiata, dat fiind ca si ea era o adevarata artista careia ii placea sa faca toate activitatile creatoare: broderie, pictura, dantela, sa scrie. (Imaginile 7 si 8 )

Sala a treia: prezidata de personalitatea puternica a Reginei Elisabeta, marea specialista a broderiilor si dantelelor.

“Regina Elisabeta  a sustinut artele frumoase, literatura romaneasca si mestesugurile, organizand participarea artizanilor romani la expozitii internationale, sprijinind turismul – prea putin dezvoltat la acea vreme – a reusit sa prezinte si sa puna in lumina ceea ce avea unic, interesant si demn de admiratie civilizatia romaneasca. Cu ajutorul acestui sprijin venit din inaltul tronului, Romania a intrat, incet-incet – politic si cultural – in Europa.” – preluat de aici.

” Kathrine L. Hoare, o prietena a reginei care a scris o carte despre regina Elisabeta si pasiunea ei de a broda, numita “The Art of Tatting” pe care eu am gasit-o aici. Aceasta a facut poze cu toate dantelele facute de regina, dupa care a rugat-o sa-i spuna cum a fost cu fiecare si sa scrie introducerea cartii ei. Asa s-a creat «The Art of Tatting», un interviu inainte de vreme sub forma de carte, care din pacate nu a fost tradusa in limba romana, motiv pentru care e foarte putin cunoscuta in Romania, dar se gaseste in engleza la Muzeul Peles.

Scrisa in anul 1910, cartea a  sarbatorit  centenarul in anul 2010. Este surprinzator faptul ca un japonez care a fost la Peles si a descoperit aceasta carte, emotionat de povestea Reginei Elisabeta, a tinut sa oficieze ceremonia de 100 de ani ai cartii.

Aici putem vedea  o sculptura de Oskar Spaethe din 1910 (care a  implinit si ea 100 de ani in anul 2010 ), care o reprezinta pe Regina lucrand dantela si citind in acelasi timp.

Regina povesteste in cartea «The Art of Tatting» cum un preot de tara si-a indemnat enoriasele sa-si aduca lucrul de mana la biserica pentru ca sa fie atente la slujba si sa nu adoarma. Ceea ce, spre marea surpriza a tuturor, a avut drept efect niste enoriase foarte atente la slujba preotului, un preot multumit si multe dantele frumoase ! Imaginea 10

Principala piesa de dantela a expozitiei si a salii, este scutecul brodat pentru viitorul Rege Carol al II-lea, de catre bunica sa Regina Elisabeta, pentru realizarea caruia aceasta s-ar fi inspirat din legenda ursitoarelor.” Ursitoarele, sînt personaje din mitologia românească, in­vestite cu puteri supranaturale de a orîndui destinul noului năs­cut. Conform credinţelor populare, ursitoarele, în număr de trei pînă la nouă, sînt înfăţişate ca fecioare purtînd la brîu o furcă şi torcînd un ‘fir. Lungimea firului indică şi pe cea a vieţii.
Inainte de a-i hotărî soarta, ursitoarele se sfătuiau asupra a ce urmau să dăruiască noului nascut: frumuseţe, urîţenie, bogăţie, sărăcie,glorie, nimicnicie,boala,noroc, etc…
Se considera că un copil la căpătîiul căruia ursitoarele nu s-au înţeles asupra destinului lui va avea o viaţa zbuciumată.”

Aceasta piesa apartine Muzeului Peles. Scutecul a fost trimis la  Expozitia Universala de la Paris din 1900, aceasta piesa luand medalia de aur pentru finetea executiei ei.

Trebuie semnalata inscriptia dedicata viitorului Rege, intr-o romana usor stalcita, cum o doica germana ar alinta un copil pe romaneste: “Nopte Buna, Baby”.

Imaginile 11,12,13.

In imaginea 14, putem vedea suveicuta de aur cu care lucra  regina Elisabeta si cateva  acoperaminte de potir lucrate de catre aceasta. Unul dintre ele este lucrat cu fir de aur.

Cel din imaginea 15 este impodobit  cu perle veritabile, care au fost cusute cu fire din parul copilei sale, iar cel din imaginea 16, este brodat in relief cu fir de aur.

La momentul publicarii acestui articol, este in desfasurare o alta expozitie la castelul Peles, care se numeste Mon Boudoir.

Inghetata de cafea – Cartea regala de bucate

Intr-unul din posturile anterioare, va povesteam despre o emisiune, in care era prezentata „Cartea Regala de Bucate” a Principesei Margareta a Romaniei, iar la finalul emisiunii, prezentatorul emisiunii Cristian Tabara, a fost servit cu o ‚inghetata de cafea’, preparata dupa o reteta care se regaseste in carte. Cum eu sunt cam pofticioasa din fire, din acel moment m-am tot gandit la acea inghetata.

In cele din urma, mi-am procurat cele necesare si m-am pus pe treaba.

Aceasta reteta este preluata din cartea mentionata mai sus, in care sunt foarte multe retete care cu siguranta sunt delicioase, iar multe dintre ele probabil vor fi incercate  de catre mine, mai devreme sau mai tarziu.

Ingrediente

4 galbenusuri de ou

200g zahar tos

200 g smantana dulce (30-35% grasime)

200 g smantana dulce degresata (15 % grasime) ( eu am folosit 400g smantana dulce pentru frisca La Dorna 35 % grasime)

180 ml cafea neagra foarte concentrata

Mod de preparare

Reteta spune sa pregatim o cafea tare punand intr-un ibric 4-5 linguri de cafea proaspat macinata, peste care turnam apa fiarta si lasam sa stea maxim 15 minute. Apoi strecuram pentru a indeparta zatul si lasam cafeaua sa se raceasca. Eu am procedat ca la carte (sunt genul de persoana care respecta intru totul o reteta), dar nu cred ca se intampla nimic daca facem cafeaua in cafetiera.

Bateti galbenusurile si zaharul intr-un castron pana cand compozitia devine aproape alba .

Incalziti la bain–marie ( pe aburi) smantana, la foc mic (ambele tipuri impreuna), pana cand aproape incepe sa fiarba. Indepartati de pe foc si lasati sa se raceasca putin, apoi turnati incet peste compozitia de galbenusuri si zahar, amestecand  intruna.

Cand amestecul a devenit perfect omogen, puneti-l din nou la bain-marie. Amestecati încontinuu timp de 3-4 minute (nu lasati amestecul sa fiarba), pana obtineti o crema omogena, destul de groasa incat sa ramana pe spatele unei linguri. Turnati incet cafeaua in crema, amestecand intruna. Lasati compozitia sa se raceasca.

Transferati apoi intr-o masina de facut inghetata si urmati instructiunile de utilizare. Daca nu aveti masina de facut inghetata, puneti compozitia in congelator, intr-un vas de plastic cu capac. ( eu nu am o  masina de inghetata, am pus compozitia intr-o caserola). Amestecati cu o lingura, din 2 in 2 ore, pe perioada a 12 ore, pentru a evita formarea acelor de gheata in compozitie.

Cand este gata, dupa 12 ore, sau in ziua urmatoare, puteti pune inghetata in cupe, folosind o lingura pentru inghetata.

Rezultatul a fost o inghetata cremoasa, fara ace de gheata, cu o puternica aroma de cafea. Acest lucru m-a bucurat deoarece a fost pentru prima data cand am incercat o reteta de inghetata.

Cred ca s-ar putea  inlocui fara probleme cei 180 ml cafea, cu aceeasi cantitate de ciocolata topita sau cu Nutella, pentru cei carora nu le place cafeaua.

Eu nu consum niciodata cafea, dar aceasta inghetata a primit de la mine nota 10, cu toate ca are aroma de cafea, iar eu sunt o „vanilista”.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...