Leapsa: 10 ciudatenii…..

Am primit o leapsa de la Verde, pe care ea a mai scurtat-o putin.  Initial erau 20 de ciudatenii…, ea a spus 5…, eu voi spune 10… pentru ca vreau sa mai pastrez secrete cateva.

  1. Imi place ordinea. Mai mult decat e normal. Chiar daca nu se vede intotdeauna sau daca nu prea reusesc sa o intretin asa cum as vrea. Dar imi place. As vrea sa fac curatenie generala in fiecare casa in care intru.
  2. Nu imi plac sindrofiile.
  3. Nu imi plac locurile aglomerate.
  4. Imi place sa lucrez dupa un plan. La mine totul incepe cu un plan (investitii, concedii, renovari, cumparaturi,etc.)
  5. Imi place sa mananc doar la mine acasa si doar ceea ce  gatesc eu.
  6. Nu suport sa stea cineva prea aproape de mine in timp ce mananc.
  7. Urasc pe cei care stranuta sau sufla inspre mine.
  8. Nu beau cafea, capuccino sau alte derivate. Nu vad rostul timpului pierdut „la o cafea”.
  9. Nu fumez. Deci nu imi place sa se fumeze in apropierea mea. Urasc sa imi miroase parul sau hainutele a fum de tigara.
  10. Imi place sa merg in excursii, insa cand ajung la destinatie plang dupa casuta mea, iar cand ma intorc acasa povestesc tuturor cat de frumos a fost pe unde am umblat. Cine ma mai poate intelege?

E vineri!

Mult am mai astepat aceasta zi… Luni parca nici nu puteam zari ultima zi de munca din saptamana.

A fost o saptamana  grea! E si  vremea urata!

Ce poate fi mai frumos decat sa stai la caldura cu o carte buna in mana……?

Nu stiu cum planuiti sa petreceti aceste zile, dar eu asta voi face.

Va doresc un sfarsit de saptamana cat mai frumos!

Muzeul Antipa

Al doilea obiectiv din itinerariul meu trebuia sa fie Casa Poporului, insa nu a  mers totul asa cum credeam eu, veti afla de ce spun asta la momentul potrivit.

 Deoarece  a trebuit sa ne  schimbam  planurile, am hotarat sa mergem la Muzeul Antipa, pentru ca s-a tot vorbit despre redeschiderea lui in ultima vreme si a fost musai sa vad si eu despre ce e vorba.

Ca si cetatean din afara Bucurestiului, primul lucru pe care l-am observat este ca nu are o parcare, sau cel putin eu nu am gasit-o.  Va rog sa ma atentionati in cazul in care am gresit in afirmatia anterioara.

 Despre muzeu am mai aflat cate ceva de pe site-ul  acestuia. Dar nu va faceti iluzii ca veti gasi prea multe informatii.

Grigore Antipa a fost numit  in functia de director al sectiei de zoologie a Muzeului in 1894  si l-a condus timp de 51 de ani.

1904-Incepe construirea noii cladiri destinate Muzeului. Proiectul cladirii a fost realizat de inginerul Mihail Rocco, dupa indicatiile lui Grigore Antipa. Tot Mihai Rocco a fost si cel care a supravegheat desfasurarea lucrarilor. Fatada a fost proiectata de arhitectul Grigore Cerchez. Am citit undeva ca a fost prima cladire din Romania care a fost construita cu scopul de a servi drept muzeu.

1906- Se termina lucrarile la noua cladire a Muzeului.
Toate colectiile muzeului sunt transferate in noua cladire, incepand dificila munca de aranjare. In ciuda faptului ca beneficia de putin personal, Grigore Antipa a terminat aranjarea colectiilor într-un timp relativ scurt.

1908- Are loc inaugurarea oficiala a Muzeului in noua sa cladire, in prezenta regelui Carol I, a printului Ferdinand si a Printesei Maria. Cu aceasta ocazie au fost deschise pentru vizitare 16 sali, dintre care una cuprindea 4 diorame bio-geografice (desertul Sahara, savana africana, preria americana si tundra), printre primele realizate in lume si care, datorita calitatii lor, au servit drept model pentru multe alte muzee din tara si strainatate.

1933-In sala centrala de la parterul Muzeului a avut loc o sedinta solemna, prezidata de regele Carol al II-lea. Aceasta sedinta a fost consacrata implinirii a 100 de ani de la fondarea Muzeului, 40 de ani de la numirea lui Grigore Antipa în functia de director al acestuia si a 25 de ani de la deschiderea Muzeului în cladirea situata în Soseaua Kiseleff nr. 1. Cu aceasta ocazie, prin decret regal, Carol al II-lea a hotarat ca, de acum inainte, Muzeul sa poarte numele de Muzeul National de Istorie Naturala “Grigore Antipa” “.

Vizita noastra a inceput cu o coada lunga, la care am asteptat in jur de 1 ora si jumatate, desi era foarte frig afara, pentru a putea intra.

Dupa ce am intrat in cladire ne-am asezat din nou la rand pentru a ne cumpara bilete.

Inauntru sunt vreo 3 sau 4  automate pentru achizitionarea biletelor, pe care marea majoritate a vizitatorilor nu stiu sa le foloseasca, drept pentru care langa fiecare aparat gasim un angajat al muzeului care ii ajuta pe oameni sa isi cumpere bilete.

Aparatul nu da rest si pentru ca oamenii nu stiu acest lucru, unii dintre ei nu au bani potriviti, drept pentru care se sta din cand in cand pe loc, pentru ca cei in cauza sa poata merge la biroul de informatii unde isi pot schima banii, dupa care se intorc si continua procedura.

Din punctul meu de vedere, achizitionarea biletelor de la acest aparat dureaza mai mult decat daca le-am achizitiona de la un  casier. Numai tiparirea in sine a fiecarui bilet dureaza destul de mult, ca sa nu mai vorbim de faptul ca mai  trebuie si sa introduci banii si sa selectezi tipul de bilet si numarul acestora.

Cand in sfarsit ai biletele in mana, ghiciti ce se intampla?

Trebuie sa treci pe la o doamna care le rupe, dupa care poti in sfarsit intra sa vezi exponatele. Oare cand o sa scapam de chestia asta?

Daca tot avem automate de bilete, de ce nu putem avea si un aparat care le scaneaza?

In cele din urma am reusit sa intram, dar ceea ce am vazut nu m-a  impresionat.

Spatiul de expunere este mic, la fel si cel pentru vizitatori, motiv pentru care se si creeaza cozi la intrare, deoarece se permite accesul vizitatorilor in numar limitat pentru a nu se aglomera prea tare .

Exponatele sunt clasice, sistemul de expunere cam simplut, prezentarea facuta cu ocazia redeschiderii e putin exagerata, parerea mea este ca vizitatorii care au peste 14 ani nu prea castiga nimic din vizitarea acestui muzeu, iar pretul biletului nu este justificat.

Consider insa ca este foarte bine ca a fost renovat si redeschis, deoarece cei mici, pana in 14 ani, sunt incantati de ceea ce vad aici. Am vazut asta pe fetele micutilor aflati acolo in timpul vizitei mele.

 

Muzeul Satului

In urma cu o saptamana am fost in Bucuresti  cu diverse probleme si am avut norocul sa beneficiez si de un weekend “la liber”, timp pe care l-am folosit pentru a vizita cateva din obiectivele despre care eu credeam ca merita vizitate.

Spun “credeam”, deoarece unele s-au dovedit a fi o dezamagire totala.

Drumurile mele in Bucuresti incep si se incheie cu cate o vizita la Ikea. In prima vizita merg organizat, cu lista si cumpar ce mi-am programat studiind site-ul.

In cea de-a doua, merg pentru a completa cumparaturile mele cu lucrusoare mereu utile intr-o gospodarie care mi-au facut cu ochiul in prima vizita, insa nu le-am achizitionat din prima, deoarece am vrut sa fac o incercare de a fi mai cumpatata, lucru care nu prea imi reuseste.

Acum sa revenim la ale noastre.

Primul obiectiv din periplul meu prin Bucuresti a fost Muzeul Satului.

Un muzeu amplasat intr-un cadru minunat, pe malul lacului Herastrau care te cucereste fara sa fie nevoie de prea multe eforturi din partea celor care il administreaza.

La intrare  exista un panou pe care putem vedea o harta a muzeului, insa  nu gasim si  una tiparita in format mai mic, pentru vizitatori, care ar fi foarte utila pentru a nu te rataci si pentru a sti in ce directie sa o iei. Iar doamna care vindea biletele, “simpatica”, asa cum sunt de obicei angajatii statului, ne-a spus pe un ton “dulce”: “S-au terminat”.

Parerea mea este ca acest muzeu nu are si nu a avut vreodata o harta, iar doamna de la intrare ne-a amagit, in dulcele stil romanesc.

In aceste conditii am luat-o de capul nostru pe alei, cu speranta ca nu vom nimeri de doua ori in acelasi loc, insa nu a fost cazul, deoarece muzeul se intinde pe o suprafata mult mai mica decat imi imaginasem eu.

Gospodariile sunt frumoase,  cuprind si acareturile de pe langa casa, insa marea majoritate a lor sunt inchise.

Prea multe lucruri despre muzeu nu va pot spune, pentru ca nu am avut de unde sa le aflu nici eu. La intrarea in fiecare gospodarie se afla un panouas pe care scrie din ce regiune este,  din ce an dateaza si a cui a fost, iar pe site-ul muzeului am gasit doar cateva randuri:

“Înfiinţat în 1936, din iniţiativa prof. Dimitrie Gusti, şeful Catedrei de Sociologie a Universităţii Bucureşti, şi ca urmare a cercetărilor interdisciplinare efectuate în perioada 1925-1935 de către echipierii Şcolii Sociologice de la Bucureşti, Muzeul Satului Românesc, titulatura iniţială a instituţiei, reprezintă materializarea, sub formă de sat-sinteză, a teoriei gustiene privitoare la legătura permanentă care se stabileşte între „cunoaştere” şi „acţiune” ca resort dinamic al vieţii din comunităţile umane.
Desfăşurat iniţial pe o suprafaţă de 4,5 ha de teren, situat pe malul lacului Herăstrău, Muzeul a devenit imediat cunoscut în ţară şi peste hotare prin faptul că prezenta, în mod original,  gospodării întregi cuprinzând casa de locuit şi acareturile aferente, instalaţii tehnice ţărăneşti, biserici, alte construcţii cu destinaţie publică, în total peste 50 de construcţii demontate din zonele lor de origine şi remontate în muzeu de echipe de meşteri specializaţi, aduşi la Bucureşti în acest scop din zonele de origine a monumentelor.
După 1948, suprafaţa muzeului a fost extinsă la 8,5 ha de teren, au fost depistate şi transferate noi obiective, în special din ţinuturile Moldovei şi Dobrogei, iar, după 1990, Primăria Municipiului Bucureşti a mai cedat muzeului încă o suprafaţă de 3,5 ha, care urmează să fie amenajată, cu respectarea principiilor muzeotehnice specifice expunerii patrimoniului monumental în aer liber.

Principiile organizării în spaţiul expoziţional sunt următoarele:
1. Autenticitatea, în sensul că toate exponatele, construcţiile şi piesele care intră în componenţa interioarelor, sunt originale;
2. Succesiunea exponatelor respectă succesiunea regiunilor istorice ale României, în aşa fel că vizita în muzeu debutează cu construcţii specifice zonelor de nord ale Transilvaniei şi se termină cu gospodării tradiţionale din nordul Moldovei, deci un tur complet al ţării, dând posibilitate vizitatorului să compare arhitectura tradiţională românească în ceea ce priveşte realizarea estetică, tehnicile şi materialele de construcţie utilizate de localnici;”

Eu una as fi vrut mai multe detalii despre una alta, insa daca nu se poate, nu se poate, degeaba vrem.

Prajitura cu nuci si ananas

Blat:

400 g zahar ( sau 350 g pentru cei care nu doresc sa fie foarte dulce)

un compot de ananas-200g –zeama si fructele taiate marunt

1 praf de copt

1 esenta de vanile (din care pentru blat folosim jumatate de sticluta)

350 g faina

100-150g nuca rupta marunt

2 oua

Amestecam totul cu mixerul ( sau chiar si cu telul), in ordinea de mai sus si asezam compozitia intr-o tava pe hartie de copt. Cuptorul trebuie incalzit inainte. Se lasa 20 min. la foc mare si inca 15-20 min. la foc mai mic. Cand e gata o lasam sa se raceasca si pregatim crema.

 

Crema:

2 cutii de crema de branza  (Almette yoghurt sau smantana )

100 g unt (la temperatura camerei)

100 g zahar tos

jumatate din esenta de vanilie ( cea ramasa de la blat)

100 g nuci rupte marunt

Totul se amesteca si se intinde peste blat, dupa care lasa 1-2 ore la rece.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...