Juramantul lui Hypocrate

Iata un subiect pe care am vrut sa il abordez de ceva vreme, dar am lasat sa treaca sarbatorile, pentru a nu strica atmosfera placuta care se creeaza in apropierea lor, subiect  despre care se pot spune foarte multe deoarece fiecare a avut parte de cate un episod neplacut sau chiar jenant in unitatile medicale din tara noastra.

Va amintiti ca orice medic depune un juramant cand isi incepe activitatea? Greu de crezut, nu-i asa?

Eu pana nu demult uitasem acest lucru, dar citind Lumea Sofiei de Jostein Gaarder, am intalnit  filozofii Greciei antice si pe marele Hypocrate si al sau juramant.

Varianta originala a juramantului

Jur pe Apollo, pe Asclepios, pe Higeea si Panaceea, pe totii zeii si zeitele, luandu-i ca martori ca voi indeplinni, pe cat ma vor ajuta puterile si priceperea, juramantul si legamantul care urmeaza.

Pe invatatorul meu intr-ale medicinii il voi socoti deopotriva cu cei care m-au adus pe lume, voi imparti cu el averea mea si, la nevoie, ii voi indestula trebuintele, pe copiii sai ii voi privi ca pe fratii mei si, daca vor dori sa devina medici, ii voi invata fara plata si fara sa le cer vreun legamant.

Preceptele, lectiile orale si tot restul invataturii le voi impartasi fiilor mei, fiilor invatatorului meu si ucenicilor uniti printr-o fagaduiala si printr-un juramant, potrivit legii medicale, dar nimanui altcuiva.

Le voi indruma ingrijirea bolnavilor spre folosul lor, pe cat ma vor ajuta puterile si mintea, si ma voi feri sa le fac orice rau si orice nedreptate.

Nu voi incredinta nimanui otravuri, daca imi va cere, si nu voi indemna la asa ceva, tot astfel nu voi incredinta nici unei femei leacuri care sa o ajute sa lepede. Imi voi petrece viata si voi indeplini mestesugul in nevinovatie si curatie.

Nu voi practica operatia scoaterii pietrelor din basica udului, lasand-o in seama celor ce se ocupa cu aceasta. In orice casa as intra, voi intra spre folosul bolnavilor, pazindu-ma de orice fapta rea si stricatoare comisa cu bunastiinta, mai ales de ademenirea femeilor si a tinerilor liberi sau sclavi.

Orice as vedea si as auzi in timp ce imi fac meseria sau chiar in afara de aceasta, nu voi vorbi despre ceea ce nu-i nici o nevoie sa fie destainuit, socotind ca, in asemenea imprejurari, pastrarea tainei este o datorie.

Daca voi respecta acest legamant fara sa-l calc, fie sa ma bucur pe deplin de viata si de meseria mea, pururi cinstit de ceilalti, iar daca il voi nesocoti si voi fi un sperjur, merit sa am o soarta dimpotriva.

 

Varianta moderna a juramantului

“Odata admis printre membrii profesiunii de medic:

Ma angajez solemn sa-mi consacru viata in slujba umanitatii;

Voi pastra profesorilor mei respectul si recunostinta care le sunt datorate;

Voi exercita profesiunea cu constiinta si demnitate;

Sanatatea pacientilor va fi pentru mine obligatie sacra;

Voi pastra secretele incredintate de pacienti chiar si dupa decesul acestora;

Voi mentine prin toate mijloacele onoarea si nobila traditie a profesiunii de medic;

Colegii mei vor fi fratii mei;

Nu voi ingadui sa se interpuna intre datoria mea si pacient consideratii de nationalitate, rasa, religie, partid sau stare sociala;

Voi pastra respectul deplin pentru viata umana de la inceputurile sale chiar sub amenintare si nu voi utiliza cunostintele mele medicale contrar legilor umanitatii.

Fac acest juramant in mod solemn, liber, pe onoare!”

Formularea moderna a juramantului lui Hipocrat, adoptat de Asociatia Medicala Mondiala in cadrul Declaratiei de la Geneva din anul 1975. (dansatimbreanu.ro)

Incep comentariile mele legate de acest subiect, prin a fi recunoscatoare lui Dumnezeu pentru ca atat eu cat si intreaga familie suntem deocamdata sanatosi, desi parerea mea este ca daca situatia ar sta altfel numai o minune ne-ar putea salva, nicidecum o vizita la doctor.

Probabil  si doctorii nostri au uitat  acest juramant, nu doar eu, caci altfel cum ne-am putea explica faptul ca nu se rezolva nici cea mai banala consultatie fara o interventie din partea cuiva, fara sa platim o mica atentie (desi sunt pesoane care platesc CAS pentru mai multe activitati) pentru ca un doctor sa aiba putina indurare si sa ne consulte individual, deoarece de multe ori se generalizeaza o consultatie si pleci complet nelamurit, cum se explica faptul ca un doctor scrie pe fisa medicala a unui pacient ca i se administreaza anumite medicamente, care nu se gasesc in spital si nici nu sunt administrate  in realitate,  iar starea pacientului se inrautateste, dar se face acest lucru pentru a mari numarul zilelor de spitalizare si pentru a-si consolida pozitia in cazul unui control, iar membrii familiei trebuie  sa mituiasca o asistenta pentru a i se spune ca nu se administreaza medicamentele care sunt trecute in fisa si ar trebui cumparate si mituita o alta asistenta pentru a fi administrate pe ascuns, pentru ca  doctorul se va supara daca starea pacientului se imbunatateste prea repede.

Printre altele am auzit ca  echipajele Salvarii intreaba  familia pacientului daca are bani sa sustina spitalizarea acestuia, deoarece la spital nu se gaseste nimic, totul trebuie cumparat, iar daca nu ai bani, nu se poate face nimic pentru el.

Una dintre problemele mele personale atunci cand merg la un control, este faptul ca  doctorii  nostri permit accesul altor persoane in cabinet in timp ce consulta un pacient, lucru pe care il consider o mare nesimtire si lipsa totala de respect fata de pacient.

Am intalnit din fericire si un doctor care acorda importanta cuvenita fiecarui pacient si  inchide usa cu cheia in timpul consultatiilor, aceasta este Dr. Kopcsak Emese  specialist chirurgie  maxilo-faciala, la Centrul Medical  Laser System- Arad,  fapt care merita laudat si mentionat aici.

Un alt lucru care ma ingrijoreaza in ultima vreme este faptul ca a inceput sa se raspandeasca incompetenta si nesimtirea in unitatile medicale private, unde pana acum aveam un minim de siguranta in ceea ce priveste competenta cadrelor medicale si  calitatea serviciilor, iar in plus aveam parte de putin respect. Am observat insa ca dupa plecarea din tara a unui numar mare de cadre medicale, au  aparut  si in reteaua privata personaje care lasa de dorit din toate punctele de vedere.

Stim ca  sistemul medical din tara noastra este un subiect deosebit de bogat si  vom mai vorbi  despre el cat de curand. Pana atunci astept comentariile voastre si ne  doresc tuturor : Sa fim  sanatosi!

 

 

 

Intamplari cu semenii nostri

Citind pe blogul Vulpitzei depre plecarea ei la Paris de pe aeroportul Baneasa si despre comportamentul unora dintre compatriotii nostri, mi-am amintit de niste personaje cu care am fost obligata  de imprejurari sa calatoresc.

Acum cativa ani mergeam cu autocarul  in prima mea excursie la Viena. Stiam ca nu e usor sa mergi in excursie cu autocarul, dar la momentul respectiv nu aveam alta optiune si am hotarat sa incerc.

In ziua plecarii ne-am intalnit cu grupul, am ocupat locurile rezervate noua in autocar si am plecat spre capitala Austriei. Pe vremea aceea se astepta multe ore in vami si plecarea in excursiile de weekend in diverse capitale europene avea loc joia pe la ora 23.

Grupul nostru era format din vreo 30 de adulti si 20 de copii cu varsta intre 4 si 15 ani de la o scoala ‘buna’ din Arad.

In grup erau 3  prietene care aveau cate un copil in clasa a-II-a si cate unul  mai mic, probabil la gradinita, dar pe care nu cred ca aveau cu cine sa ii lase acasa si au decis sa ii ia cu ele in excursie.

Acesti copii erau extrem de  agitati, alergau pe culoarul dintre scaune, tipau, strigau, faceau un balamuc de nedescris  in autocar. Ne-au terorizat.

Am ajuns cu bine la Viena si pentru ca in timpul zilei vizitam diverse obiective turistice si circulam pe jos , nu ne prea deranjau.

In ultima zi trebuia sa vizitam castelul Schoenbrunn, iar copii nostri au venit si ei cu mamicile. Turul nostru cuprindea 40 de incaperi si agentia ne adusese un ghid autorizat pentru limba romana, cu care sa vizitam palatul si dupa aceea sa mergem insotiti de acest ghid “Pe urmele lui Mozart prin Viena”, acest lucru urmand sa il facem pe jos.

Copilasii de care vorbeam mai devreme au obosit in timpul vizitei la palat si s-au intins  jos, pe covorul pe care noi trebuia  sa calcam pentru a putea trece dintr-o incapere in alta. La finalul turului, ghidul le-a atras atentia asupra comportamentului nepotrivit si mamicile au mers cu  cei mici intr-un parc, iar noi i-am reintalnit numai la plecarea spre casa.

Insa asta nu e tot.

La doi ani dupa aceste intamplari, am petrecut un concediu in Antalya. La plecare totul a fost bine. La intoarcere insa, in incaperea in care asteptam pentru a urca in avion, aud niste copii galagiosi si uitandu-ma la parintii lor ma ingrozesc, deoarece ii recunosc pe cei ai caror copii care ne-au terorizat in excursia la Viena.

Zborul de intoarcere a fost ingrozitor, acesti copii erau lasati de capul lor si alergau pe culoarul din avion strigand cat puteau, cum fac unii copii.

Privind in urma la aceasta intamplare, nu inteleg de ce insotitorii de zbor nu au luat nici o masura pentru a asigura linistea noastra si siguranta copiilor in timpul zborului.

Probabil ca acest lucru dovedeste din nou o caracteristica a poporului nostru , care vad ca e valabila din pacate in toate domeniile de activitate.

Vreau sa se inteleaga ca nu am nimic impotriva copiilor, din contra, lucrez zilnic cu copii de peste zece ani si imi sunt foarte dragi. Insa cred ca parintii trebuie sa le explice unele lucruri.

In excursiile mele, la fel ca si unii dintre voi, am vazut foarte multi parinti cu copii foarte mici, dar toti cei care au varsta pana la 5-6 ani, sunt  in carucioare, pentru ca atunci cand obosesc sa nu se aseze pe jos in obiectivele turistice sau sa ii incomodeze pe ceilalti turisti in vreun fel.

Acesta e numai un exemplu de comportament al semenilor nostri. Mai am cateva intamplari adunate in timpul excursiilor in grup, pe care poate le voi publica in viitor.

Voi ati trecut prin astfel de situatii? Sau sunt eu prea sensibila, cum mi se spune uneori?
Acestea sunt niste fotografii din excursia mentionata mai sus.

Model de roman pentru inceputul meu de drum

De ceva vreme am descoperit o noua lume. Blogosfera. Usor accesibila deoarece imi ajung si cateva minute furate, uneori chiar si in timpul orelor de lucru, pentru a citi noile posturi de pe blogurile dragi mie, si care imi aduce zilnic o mica  bucurie prin descoperirea de atat de multe lucruri noi.

Indragostindu-ma de blogosfera mi-am dorit  propriul blog. Am ezitat putin, dar in cele din urma iata-ma printre voi. Am cam amanat acest post, tot gandindu-ma cu ce sa incep.

Ca si voi toti, sunt intr-un cerc  care aproape zilnic inseamna job, treburi casnice, cumparaturi, etc.

Ieri am avut parte de o zi libera. Astfel am avut timp sa urmaresc stirile zilei de ieri.

Si trecand peste lucrurile urate pe care le auzim in fiecare zi am vazut o stire frumoasa, daca se poate spune asa despre o stire.

E vorba despre o tanara din Brasov care a revenit in tara si care se ocupa de restaurarea cladirilor vechi. Un lucru laudabil, desi imi imaginez cate piedici intampina.

Mi-as dori sa aud mai des despre astfel de cazuri, desi stiu ca tara noastra are putin de oferit ca si recompensa atat financiara cat si morala, pentru munca depusa de  catre oamenii talentati care ar putea face ceva  pentru salvarea a ceea ce a mai ramas, ca de construit din temelie in contextul actual nu cred ca mai poate fi vorba.

O felicit pe arhitecta Silvia Demeter Lowe si ii doresc mult success in proiectele viitoare.

Pentru cei care nu au vazut stirea si i-am facut curiosi o puteti vedea aici.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...