Muzeul Antipa

Al doilea obiectiv din itinerariul meu trebuia sa fie Casa Poporului, insa nu a  mers totul asa cum credeam eu, veti afla de ce spun asta la momentul potrivit.

 Deoarece  a trebuit sa ne  schimbam  planurile, am hotarat sa mergem la Muzeul Antipa, pentru ca s-a tot vorbit despre redeschiderea lui in ultima vreme si a fost musai sa vad si eu despre ce e vorba.

Ca si cetatean din afara Bucurestiului, primul lucru pe care l-am observat este ca nu are o parcare, sau cel putin eu nu am gasit-o.  Va rog sa ma atentionati in cazul in care am gresit in afirmatia anterioara.

 Despre muzeu am mai aflat cate ceva de pe site-ul  acestuia. Dar nu va faceti iluzii ca veti gasi prea multe informatii.

Grigore Antipa a fost numit  in functia de director al sectiei de zoologie a Muzeului in 1894  si l-a condus timp de 51 de ani.

1904-Incepe construirea noii cladiri destinate Muzeului. Proiectul cladirii a fost realizat de inginerul Mihail Rocco, dupa indicatiile lui Grigore Antipa. Tot Mihai Rocco a fost si cel care a supravegheat desfasurarea lucrarilor. Fatada a fost proiectata de arhitectul Grigore Cerchez. Am citit undeva ca a fost prima cladire din Romania care a fost construita cu scopul de a servi drept muzeu.

1906- Se termina lucrarile la noua cladire a Muzeului.
Toate colectiile muzeului sunt transferate in noua cladire, incepand dificila munca de aranjare. In ciuda faptului ca beneficia de putin personal, Grigore Antipa a terminat aranjarea colectiilor într-un timp relativ scurt.

1908- Are loc inaugurarea oficiala a Muzeului in noua sa cladire, in prezenta regelui Carol I, a printului Ferdinand si a Printesei Maria. Cu aceasta ocazie au fost deschise pentru vizitare 16 sali, dintre care una cuprindea 4 diorame bio-geografice (desertul Sahara, savana africana, preria americana si tundra), printre primele realizate in lume si care, datorita calitatii lor, au servit drept model pentru multe alte muzee din tara si strainatate.

1933-In sala centrala de la parterul Muzeului a avut loc o sedinta solemna, prezidata de regele Carol al II-lea. Aceasta sedinta a fost consacrata implinirii a 100 de ani de la fondarea Muzeului, 40 de ani de la numirea lui Grigore Antipa în functia de director al acestuia si a 25 de ani de la deschiderea Muzeului în cladirea situata în Soseaua Kiseleff nr. 1. Cu aceasta ocazie, prin decret regal, Carol al II-lea a hotarat ca, de acum inainte, Muzeul sa poarte numele de Muzeul National de Istorie Naturala “Grigore Antipa” “.

Vizita noastra a inceput cu o coada lunga, la care am asteptat in jur de 1 ora si jumatate, desi era foarte frig afara, pentru a putea intra.

Dupa ce am intrat in cladire ne-am asezat din nou la rand pentru a ne cumpara bilete.

Inauntru sunt vreo 3 sau 4  automate pentru achizitionarea biletelor, pe care marea majoritate a vizitatorilor nu stiu sa le foloseasca, drept pentru care langa fiecare aparat gasim un angajat al muzeului care ii ajuta pe oameni sa isi cumpere bilete.

Aparatul nu da rest si pentru ca oamenii nu stiu acest lucru, unii dintre ei nu au bani potriviti, drept pentru care se sta din cand in cand pe loc, pentru ca cei in cauza sa poata merge la biroul de informatii unde isi pot schima banii, dupa care se intorc si continua procedura.

Din punctul meu de vedere, achizitionarea biletelor de la acest aparat dureaza mai mult decat daca le-am achizitiona de la un  casier. Numai tiparirea in sine a fiecarui bilet dureaza destul de mult, ca sa nu mai vorbim de faptul ca mai  trebuie si sa introduci banii si sa selectezi tipul de bilet si numarul acestora.

Cand in sfarsit ai biletele in mana, ghiciti ce se intampla?

Trebuie sa treci pe la o doamna care le rupe, dupa care poti in sfarsit intra sa vezi exponatele. Oare cand o sa scapam de chestia asta?

Daca tot avem automate de bilete, de ce nu putem avea si un aparat care le scaneaza?

In cele din urma am reusit sa intram, dar ceea ce am vazut nu m-a  impresionat.

Spatiul de expunere este mic, la fel si cel pentru vizitatori, motiv pentru care se si creeaza cozi la intrare, deoarece se permite accesul vizitatorilor in numar limitat pentru a nu se aglomera prea tare .

Exponatele sunt clasice, sistemul de expunere cam simplut, prezentarea facuta cu ocazia redeschiderii e putin exagerata, parerea mea este ca vizitatorii care au peste 14 ani nu prea castiga nimic din vizitarea acestui muzeu, iar pretul biletului nu este justificat.

Consider insa ca este foarte bine ca a fost renovat si redeschis, deoarece cei mici, pana in 14 ani, sunt incantati de ceea ce vad aici. Am vazut asta pe fetele micutilor aflati acolo in timpul vizitei mele.

 

Muzeul Satului

In urma cu o saptamana am fost in Bucuresti  cu diverse probleme si am avut norocul sa beneficiez si de un weekend “la liber”, timp pe care l-am folosit pentru a vizita cateva din obiectivele despre care eu credeam ca merita vizitate.

Spun “credeam”, deoarece unele s-au dovedit a fi o dezamagire totala.

Drumurile mele in Bucuresti incep si se incheie cu cate o vizita la Ikea. In prima vizita merg organizat, cu lista si cumpar ce mi-am programat studiind site-ul.

In cea de-a doua, merg pentru a completa cumparaturile mele cu lucrusoare mereu utile intr-o gospodarie care mi-au facut cu ochiul in prima vizita, insa nu le-am achizitionat din prima, deoarece am vrut sa fac o incercare de a fi mai cumpatata, lucru care nu prea imi reuseste.

Acum sa revenim la ale noastre.

Primul obiectiv din periplul meu prin Bucuresti a fost Muzeul Satului.

Un muzeu amplasat intr-un cadru minunat, pe malul lacului Herastrau care te cucereste fara sa fie nevoie de prea multe eforturi din partea celor care il administreaza.

La intrare  exista un panou pe care putem vedea o harta a muzeului, insa  nu gasim si  una tiparita in format mai mic, pentru vizitatori, care ar fi foarte utila pentru a nu te rataci si pentru a sti in ce directie sa o iei. Iar doamna care vindea biletele, “simpatica”, asa cum sunt de obicei angajatii statului, ne-a spus pe un ton “dulce”: “S-au terminat”.

Parerea mea este ca acest muzeu nu are si nu a avut vreodata o harta, iar doamna de la intrare ne-a amagit, in dulcele stil romanesc.

In aceste conditii am luat-o de capul nostru pe alei, cu speranta ca nu vom nimeri de doua ori in acelasi loc, insa nu a fost cazul, deoarece muzeul se intinde pe o suprafata mult mai mica decat imi imaginasem eu.

Gospodariile sunt frumoase,  cuprind si acareturile de pe langa casa, insa marea majoritate a lor sunt inchise.

Prea multe lucruri despre muzeu nu va pot spune, pentru ca nu am avut de unde sa le aflu nici eu. La intrarea in fiecare gospodarie se afla un panouas pe care scrie din ce regiune este,  din ce an dateaza si a cui a fost, iar pe site-ul muzeului am gasit doar cateva randuri:

“Înfiinţat în 1936, din iniţiativa prof. Dimitrie Gusti, şeful Catedrei de Sociologie a Universităţii Bucureşti, şi ca urmare a cercetărilor interdisciplinare efectuate în perioada 1925-1935 de către echipierii Şcolii Sociologice de la Bucureşti, Muzeul Satului Românesc, titulatura iniţială a instituţiei, reprezintă materializarea, sub formă de sat-sinteză, a teoriei gustiene privitoare la legătura permanentă care se stabileşte între „cunoaştere” şi „acţiune” ca resort dinamic al vieţii din comunităţile umane.
Desfăşurat iniţial pe o suprafaţă de 4,5 ha de teren, situat pe malul lacului Herăstrău, Muzeul a devenit imediat cunoscut în ţară şi peste hotare prin faptul că prezenta, în mod original,  gospodării întregi cuprinzând casa de locuit şi acareturile aferente, instalaţii tehnice ţărăneşti, biserici, alte construcţii cu destinaţie publică, în total peste 50 de construcţii demontate din zonele lor de origine şi remontate în muzeu de echipe de meşteri specializaţi, aduşi la Bucureşti în acest scop din zonele de origine a monumentelor.
După 1948, suprafaţa muzeului a fost extinsă la 8,5 ha de teren, au fost depistate şi transferate noi obiective, în special din ţinuturile Moldovei şi Dobrogei, iar, după 1990, Primăria Municipiului Bucureşti a mai cedat muzeului încă o suprafaţă de 3,5 ha, care urmează să fie amenajată, cu respectarea principiilor muzeotehnice specifice expunerii patrimoniului monumental în aer liber.

Principiile organizării în spaţiul expoziţional sunt următoarele:
1. Autenticitatea, în sensul că toate exponatele, construcţiile şi piesele care intră în componenţa interioarelor, sunt originale;
2. Succesiunea exponatelor respectă succesiunea regiunilor istorice ale României, în aşa fel că vizita în muzeu debutează cu construcţii specifice zonelor de nord ale Transilvaniei şi se termină cu gospodării tradiţionale din nordul Moldovei, deci un tur complet al ţării, dând posibilitate vizitatorului să compare arhitectura tradiţională românească în ceea ce priveşte realizarea estetică, tehnicile şi materialele de construcţie utilizate de localnici;”

Eu una as fi vrut mai multe detalii despre una alta, insa daca nu se poate, nu se poate, degeaba vrem.

Salonul Auto Frankfurt 2011- partea I

In scurta vacanta pe care am avut-o la inceputul lunii septembrie am reusit sa vizitez Salonul Auto de la Frankfurt, obiectiv care era  pe lista noastra de ceva vreme.

Pentru ca imi desfasor activitatea in domeniul auto, ma interesa in mod deosebit acest subiect si cautand diverse date despre evolutia industriei auto si  a modului in care si-au promovat produsele in cadrul acestui salon, am gasit pe automarket.ro acest articol foarte interesant, din care voi prelua cate ceva.

“Salonul Auto din Germania este organizat de Verband der Automobilindustrie. VDA este asociaţia producătorilor germani de automobile. Este cunoscut drept cel mai mare salon auto din lume, eclipsând prin suprafaţa expoziţională toate saloanele cu tradiţie din lume. Mai interesant este că IAA (Internationale Automobil-Ausstellung) are o istorie de peste 100 de ani în spate. Iar Frankfurt-ul nu a fost mereu gazda acestui eveniment.

1897-Primul Salon auto din Germania este organizat la Hotel Bristol din Berlin.

1897-1911       Salonul Auto sau IAA devine un eveniment ciclic organizat cel puţin odată pe an, de obicei la Berlin. În 1905, 1906 şi 1907 au fost două ediţii în fiecare an. Automobilul devenise un fenomen social iar producţia de automobile se facea deja la nivel industrial.

1921 – Primul salon organizat la Berlin după Primul Război Mondial, a 14-a ediţie. 67 de constructori au expus 90 de automobile.

1931 -Lumea ieşea din recesiune si ediţia cu numărul 22 se organiza la Berlin. 295.000 vizitatori au venit să vadă automobilele expuse si  pentru prima dată au fost prezente automobile cu tracţiune faţă.

1939 – Ultimul IAA înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Era ediţia cu numărul 29 şi a atras un număr record de 825.000 vizitatori. A fost prezentă şi Volkswagen (maşina poporului), modelul ce avea să facă ulterior istorie sub numele Beetle.

1947-1949  Industria automobilului din Germania participă la târgul de comerţ de la Hanovra. Hala dedicată automobilului a atras publicul ca un magnet.

1951   Pentru prima dată, expoziţia auto avea loc la Frankfurt. Evenimentul a avut loc în luna aprilie şi a atras 570.000 vizitatori. Pentru prima dată a fost prezent un camion cu motor turbodiesel. Şase luni mai târziu, în septembrie, o a doua expoziţie era organizată la Berlin. Doar 290.000 de vizitatori au fost prezenţi. Atunci s-a luat decizia ca Salonul Auto German să fie relocat permanent la Frankfurt am Main. Salonul va fi organizat o dată la doi ani.

1956  Automobilul împlinea 70 de ani. Producţia de automobile depăşea un milion de unităţi în Germania Federală. 302.000 de oameni lucrau în producţia de maşini. Germania era al doilea producător de automobile din lume după Statele Unite al Americii. Exportul exploda, jumătate din producţia de automobile germane erau vândute în strainătate.

1961  Ediţia cu numărul 40 a IAA a fost organizată la Frankfurt şi a bătut toate recordurile la numărul de vizitatori: 950.000. Automobilul devenea un fenomen de masă iar siguranţa pasagerilor devenea un factor cheie. Centura de siguranţă a fost una din atracţiile salonului.

1965-O marcă din Japonia participa pentru prima dată la Salonul Auto de la Frankfurt.

1969-Ediţia cu numărul 44 anunţa revenirea industriei germane de automobile după o perioadă economică dificilă.

1977- Industria germană mai dobora un record. Patru milioane de automobile au fost produse.

1981-La ediţia 49 constructorii au început să scoată în evidenţă consumul redus de carburant al noilor modele expuse la Salon.

1989 – Ultima ediţie IAA care a găzduit atât automobile cât şi vehicule comerciale. Salonul devenise prea mic pentru ambele tipuri de autovehicule. Aproape 2.000 de expozanţi s-au înghesuit pe cei 252.000 metri pătraţi disponibili. Mai mult de 1.2 milioane de vizitatori au fost prezenţi. Din cauza cererii crescute, organizatorul VDA a decis să organizeze alternativ un salon pentru automobile şi unul pentru vehicule comerciale.

1991-IAA se divizează. În anii impari avea să se organizeze Salonul Auto la Frankfurt iar în anii pari Salonul pentru Vehicule Comerciale. Primul salon dedicat doar automobilelor a fost un succes imens. 1.271 de expozanţi din 43 de ţări au fost prezenţi pe 200.000 metri pătraţi. Mai mult de 935.000 de vizitatori au venit să admire automobilele.

1992 – Prima ediţie IAA Commercial Vehicles a primit 1.284 expozanţi din 29 de ţări. Suprafaţa pentru standuri măsura 252.000 metri pătraţi.

1999 – Motto-ul pentru ultimul salon al mileniului a fost ”Automobilul, loc de întâlnire pentru viitor”. Constructorii luau deja în serios provocările mediului înconjurător. Datorită tehnologiilor din ce în ce mai avansate, automobilele sunt acum mai puţin poluante.

2001 – Atacul terorist de la 11 septembrie asupra World Trade Center din New York arunca o umbră peste Salonul Auto de la Frankfurt. Expoziţia a continuat dar în semn de respect, muzica de la standuri şi ceremonia oficială de deschidere au fost anulate. Publicul a susţinut decizia organizatorilor, mai mult de 800.000 de oameni au vizitat acest salon ”tăcut”.

2003 – Ediţia cu numărul 60 a bătut toate recordurile în ceea ce priveşte numărul de vizitatori. Peste un milion de pasionaţi au venit la Frankfurt transformând această ediţie în cel mai vizitat salon de la ediţia din 1991. 2.000 de expozanţi din 42 de ţări au fost prezenţi pe 215.000 metri pătraţi de standuri.

2005 – În acest an, constuctorii au început să expună automobile cu soluţii alternative de propulsie: hibrid, hidrogen, flex-fuel, etc. 940.000 de vizitatori.

2007Aproape un milion de vizitatori din 125 de ţări. Din nou, reducerea emisiilor de CO2 a fost principala temă a salonului. 1.081 de expozanţi.

2009 – Electrificare. Acesta a fost cuvântul de ordine la penultima ediţie. Majoritatea constructorilor de automobile au început să propună maşini propulsate de curent electric.”

2011- În perioada 17–27 septembrie, peste 750 de expozanţi din 30 de ţări isi expun  noutăţile în materie auto la expoziţia din metropola financiară a Germaniei.Anul acesta a avut loc a 63-a editie a Târgului Internaţional de Automobile de la Frankfurt pe Main.

Desi potrivit asociatiei Industriei Auto Germane numarul expozantilor s-a redus  cu o treime,  manifestarea îşi păstrează renumele de lider în domeniul târgurilor auto: 753 de expozanţi din 30 de ţări  au expus cele mai noi modele, tendinţe şi tehnologii din branşa auto. Preşedintele Asociaţiei Industriei Auto Germane, Matthias Wissmann, este încrezător:              “Rămânem cel mai important târg auto internaţional. Anul acesta insistăm pe latura ecologică. Expoziţia are loc la momentul potrivit, după ce s-a atins pragul maxim al crizei, începută o dată cu falimentul băncii americane Lehman Brothers. Noi prezentăm căi de ieşire din criză şi dăm un semnal de revenire pentru multe pieţe. Expoziţia noastră va fi una foarte interesantă, chiar dacă trecem printr-o perioadă foarte grea.”

În sprijinul acestei idei vine şi faptul că la Frankfurt vor fi prezentate 82 de premiere mondiale, un criteriu important în evaluarea reuşitelor expoziţiilor auto. Jumătate din aceste noutăţi aparţin producătorilor germani.                                   Asociaţia Industriei Auto Germane, mereu optimistă, consideră că producătorii germani sunt cei mai bine pregătiţi pentru această situaţie şi vor câştiga lupta: “Grăitoare sunt investiţiile în industria auto germană făcute de oamenii de afaceri arabi. Ei au încredere în forţa tehnologică şi novatoare a producătorilor şi furnizorilor germani. De multe ori, încrederea în industria auto germană este chiar mai mare în străinătate decât la noi. Afară se ştie clar: constructorii auto germani dau tonul pe piaţa auto mondială.”

 

Case de lemn din Maramures

Va spuneam intr-un post anterior ca am facut niste fotografii foarte frumoase in locuri de vis. Acele locuri de vis sunt la noi in tara, in localitatea Borsa din judetul Maramures.

Am reusit in cele din urma sa aranjez putin acele fotografii pe categorii, iar acum urmeaza sa va povestesc cate ceva despre ele.

In Maramures avem inca posibilitatea de a vedea vechi gospodarii taranesti de lemn, iar cum mie imi plac foarte mult, nu am ratat ocazia de a le imortaliza pe cele care mi-au iesit in cale.

Trecand peste frumusetea si autenticitatea acestor gospodarii, trebuie sa mentionez faptul ca in aceste gospodarii locuiesc in prezent familii numeroase si e posibil ca in unele sa nu existe nici macar electricitate. Cu toate ca traim in vremuri moderne, chiar daca destul de grele, unele din binefacerile tehnicii inca nu au ajuns la acesti semeni ai nostri.

Sa trecem insa peste aceste neajunsuri si sa aflam cate ceva despre traditia maramureseana in ceea ce priveste construirea gospodariei .

Maramuresenii au fost  credinciosi lemnului si  i-au dat diferite forme, de la blidul din care mancau, până la acoperământul de deasupra capului sau bisericile în care se închinau. Cei care  viziteaza aceste locuri  se opresc si se minunează de frumusetea vechilor case, porti si biserici.

Casele maramuresene erau construite numai din lemn, pe fundatie din piatra, acoperite cu “dranita”, adica sindrila. Forma acoperisului era in patru ape si tuguiate pentru a nu se opri zapada pe ele. In fata si pe o latura aveau atasate o prispa, “satra” cu stalpi din lemn frumos “impistriti”(decorati), formand adevarate arcade care dadeau o nota specific maramureseana acestor case. O casa era compusa din doua incaperi si tinda intre ele care comunica cu podul neavand tavan. In tinda se scotea hornul de la soba si astfel fumul mergea direct in podul casei unde iarna erau agatate preparatele din porcul care se sacrifica pentru sarbatorile Craciunului, spre a fi conservate in fum si a fi pastrate la rece. Gospodaria morosanului mai are si alte constructii anexe pe langa casa: grajdul cu sura care adapostesc  animalele si fanul pentru ele, uneltele si sculele cu care-si lucreaza pamantul; “colejna” lipita de grajd unde se pastreaza lemnele pentru foc, carul si alte scule; cotetele pentru porci si pasari, fantana.

Fiecare casa taraneasca din Maramures este un mic muzeu popular unde autenticul este pastrat si transmis peste veacuri. Decorarea interiorului caselor este in exclusivitate activitatea femeilor, aranjarea mobilierului se face in asa fel incat, mijlocul odaii sa ramana liber si sa fie folosite toate spatiile. Piesele din care se compune mobilierul unei odai sunt:

Cuptorul cu vatra – ocupa un spatiu considerabil in interiorul traditional si are  importanta vitala intrucat asigura incalzirea camerei, gatitul mancarurilor, dar si un confortabil spatiu pentru dormit in iernile aspre de la munte.

Masa, inconjurata pe doua parti de lavite fixate de-a lungul peretilor, folosite pentru sezut sau uneori pentru dormit in cazul familiilor numeroase. Coltul de deasupra mesei este impodobit cu un procut lung care acopera doi pereti pana la geam. In Borsa in special, procutul este pe fond negru cu ruji combinate cu carlige, tesute “ales” in culori vii de rosu, roz si nuante de verde care dau o lumina aparte odaii. La marginea de sus a procutului sunt insiruite blidele de lut lucrate de olarii satelor cu multa maiestrie, intercalate ici colo cu icoane.

Patul – acoperit cu lepedeu tesut din canepa, iar peste el cu traditionala cerga din lana, moale si pufoasa, pentru ca a fost “valturata”, care are acelasi model cu procutul , sau este simpla in dungi.

Lada de zestre – este cel mai de seama element al mobilierului traditional este asezata in capatul lavitei si in ea se pastreaza hainele de sarbatoare, podoabele populare, zgardanul, margelele, actele casei, banii si tot ce este mai de valoare. O lada de zestre,( care este intodeauna ornamentata foarte frumos cu figuri geometrice si linii care se intretaie specific fiecarei zone) este pregatita pentru maritisul fetei din casa. Cu multa migala si in timp este pregatit trusoul pentru viitoarea mireasa: cerge din lana pufoase si moi de un colorit aparte, tesute  cu modele in doua culori sau simple cu dungi alb-negru sau alb-gri; procute pentru perete tesute in culori vii tesute cu modelul traditionalelor rujii, cuprinse ca intr-o hora nebuna; stergare mai scurte pentru blide si mai lungi pentru icoane; fete de masa mai mici si mai mari tesute sau alteori cusute in model “peste fire” , “in cruci”sau “ in chelin”; perne si perinute decorative, ”desagi” din care se confectioneaza traditionala “traista maramuresana”, cearceafuri cu “cipca” crosetata in “coltisori”, stergare tesute simplu din in si canepa pentru fata sau bucatarie si multe alte dichisuri…

O alta piesa de mobilier specifica numai Maramuresului este ruda cu haine, asezata deasupra patului, fixata din perete in perete, este locul de etalare al trusoului viitoarei mirese.

Poarta maramureşeană  din lemn este un element arhitectural care conferă Maramureşului o identitate locală incontestabilă, fiind cel mai important element de arhitectura traditionala a taranului din Maramures. Este construita din trei stalpi mari din stejar care sunt legati intre ei printr-un fruntar, acoperisul este in patru ape ca si la case. Are o portita pentru trecerea persoanelor si poarta mare pentru atelaje si animale. Poarta reprezinta un indicator al prestigiului social si economic a familiei respective, astfel ca in functie de statusul economic al familiei in sat, poarta de la intrare este mai mult sau mai putin ornamentata cu diferite motive cum ar fi : motivul funiei, insemnele solare, ”dintele de lup si ghinul”, ”vasul cu flori”, flori stilizate, pomul vietii in diferite variante, motive romboidale mari sau mai marunte, etc.

În documentele medievale, era consemnat faptul că doar nobilii, aşa numiţii „nemeşi”, adică oameni liberi, aveau dreptul să îşi ridice porţi. Cei care aveau poartă, erau supuşi direct regelui şi nu autorităţilor locale. Astfel, spre exemplu, dacă un răufăcător se ascundea în gospodăria unui nobil, era protejat în faţa autorităţilor locale prin semnul porţii.

Stâlpii de porţi sunt expresia marilor mituri din cultura noastră populară. Motivele sculptate în lemn au, fiecare, semnificaţia lor bogată:

Funia răsucită reprezintă infinitul, necuprinsul, dar şi legătura dintre cer şi pământ.

Soarele, simbolul Dumnezeirii este „dătător de viaţă”. El vede tot, ştie tot şi mai presus de toate, ştie adevărul.

Arborele vieţii simbolizează viaţa veşnică, tinereţea fără bătrâneţe.

Figurile antropomorfe sculptate în stâlpii porţilor aveau rolul de a proteja casa, gospodăria de forţele Răului.”

Pentru  realizarea acestui post am folosit  date  de aici: www.emaramures.ro, www.visitmaramures.ro, www.ladadezetre.com.

Casele din aceste imagini pot fi intalnite in localitatea Borsa, iar fotografiile, dupa cum stiti deja, imi apartin.

 

Lista monumente patrimoniu UNESCO

Probabil stiti deja ca exista o serie de obiective de importanta deosebita, care au fost incluse in Patrimoniul Mondial Unesco. Lista completa a obiectivelor o gasiti aici.

Aceasta lista a Patrimoniului Mondial Unesco cuprinde 911 proprietati  care fac parte din patrimoniul cultural si natural  pe care Comitetul Patrimoniului Mondial le considera  ca avand o  valoare universala remarcabila.

Ea include 704 obiective  culturale, 180 naturale  si 27 mixte   situate in 151 de state. Pana in Iunie 2010, 187  de state  au ratificat  Conventia Patrimoniului Mondial.

Mai jos aveti obiectivele pe care eu le-am bifat deja si cate o imagine reprezentativa  cu fiecare dintre ele.

Daca va ganditi care este preferatul meu de pe aceasta lista, va spun ca este Hierapolis-Pamukkale (ultimele 2 imagini din acest colaj). Pana sa ajung fizic in acest loc, am privit cu jind in reviste, pe la rubricile turistice, visand la acest loc. Imi imaginam ca este un fel de statiune cu apa  termala. Insa este cu totul altceva, foarte diferit fata de ceea ce vedem in fotografii, in sensul ca e vorba de o frumusete salbatica,  nefiind  nici un fel de conditii moderne in zona, decat ceea ce au lasat romanii in urma. Nu este nimic, decat izvorul termal si terasele de calcar, iar in rest doar stepa. Dar daca uiti de ce este in jur, si prinzi o clipa in care nu sunt multi turisti in zona, stand pe terasa si  ascultand susurul apei, te simti ca si la inceputurile lumii. Eu asa am simtit.

 

AUSTRIA

Centrul istoric al Salzburg-ului

Palatul si gradinile Schönbrunn-ului

Centrul istoric al Vienei

CROATIA

Complexul istoric din Split si Palatul lui Diocletian

Oraselul istoric -Trogir

CEHIA

Centrul istoric din Praga

Kutná Hora:  Centrul istoric cu Biserica  St Barbara  si Catedrala Maicii Domnului din  Sedlec

GERMANIA

Catedrala St Maria si Biserica  St Mihai din  Hildesheim

Valea Elbei – Dresden  scoasa de pe lista in 2009

UNGARIA

Budapesta, cu faleza Dunarii, Castelul Buda si Bulevardul  Andrássy

ROMANIA

Manastirile din Moldova

Manastirea  Horezu

SAtele cu biserici fortificate din Transilvania

Cetatea Dacica din Muntii Orastie

Centrul istoric din Sighişoara

Bisericile de lemn din Maramureş

TURCIA

Hierapolis-Pamukkale

 

Mentionez ca fotografiile prezentate mai jos nu imi apartin.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...